Adie vantul cald ce prevesteste un dezghet al industriei si ne asteptam sa creasca, in curand, numarul de filmari.
Anticipand acest lucru, Asociatia Producatorilor de Filme Publicitare din Romania (APFP) a elaborat, prin consultari cu asociatiile de profil din intreaga lume, un protocol de recomandari care ne-am dori cu totii sa fie respectate la filmarile ce vor urma.
Desigur, fiecare filmare are specificul ei, unele sunt mai mari, altele mai mici. In urma unor consultari viitoare pe linia client – agentie – casa de productie se vor stabili detaliile legate de fiecare proiect in parte.

Mai jos este un rezumat al protocolului. Protocol este prezentat in mod detaliat la finalul articolului.

RECOMANDARI DE SIGURANTA IN CONTEXTUL COVID-19 PENTRU PRODUCTIA DE RECLAME IN ROMANIA

Norme de siguranta

INTRODUCERE

Avand in vedere Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea starii de urgenta pe teritoriul Romaniei, precum si Ordonantele militare emise in baza Decretului amintit, si luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, tinând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului
la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor, Ministerul Santatii a prezentat caile de transmitere a acestui virus, si a stabilit regulile de baza care trebuie sa le respecte toate persoanele pentru prevenirea infectării angajaților/lucrătorilor cu virusul COVID – 19.

Cel mai bun mod de a preveni infecția este de a se evita expunerea la virus. Măsurile de siguranța sunt importante și obligatorii.

Prezentul document este destinat protejării echipelor de filmare și a personalului terț impotriva infectarii cu Covid-19, în timpul realizarii oricărei tip de producții video comerciale din România.

Ca reguli generale de început, se recomanda lucrătorilor si contractorilor, precum și tuturor persoanelor care au legatura cu activitatea noastra, ca, in situatia in care prezintă tuse sau febră (37.6 C sau mai mult) să rămână la domiciliu. Ei ar trebui să rămână, de asemenea, acasă (sau de a lucra de acasă), în cazul în care au avut febra înainte de a lua medicamente simptomatice cum ar fi paracetamol /acetaminofen, ibuprofen sau aspirina, care pot masca semnele/ simptomele de infecție.

Orice persoana care prezintă simptome asemănătoare gripei (tuse, dificultăți de respirație, febră) ar trebui să meargă acasă imediat și
să contacteze serviciul de sănătate publică (in primul rând medicul de familie).

EXISTĂ 5 REGULI DE BAZĂ CARE TREBUIE RESPECTATE IN ORICE MOMENT DE CATRE ÎNTREGUL PERSONAL

1 Curățați mâinile cu un dezinfectant de maini pe bază de alcool sau cu săpun și apă, timp de minimum 20 de secunde

2 Toate echipamentele, decorul, materialele și suprafețele comune sunt dezinfectate în mod regulat pe baza unui plan-program aprobat de catre productator si set manager, in functie de specificul si necesitatile fiecarui proiect.

3 Purtarea obligatorie a echipamentului de protecție personală (EPP) care constă in măști, mănuși și viziere, in functie de necesitati, puse la dispozitie de catre casa de productie. Cand si cum se vor folosi fiecare din ele este detaliat mai jos.

4 Distanțarea socială mentinuta trebuie sa fie de cel puțin 2 metri atat în zonele interioare cat si in cele exterioare.

5 Cel mult 15 minute petrecute de catre orice persoana din echipa de filmare sau de terte persoane aflate în zone în care distanțarea socială de cel puțin 2 metri nu este posibilă.

UTILIZAREA DE ECHIPAMENT PERSONAL DE PROTECTIE (EPP) SI DEZINFECTANTI

• Toata echipa, agențiile, clienții și furnizorii care trebuie să acceseze setul la un moment dat trebuie să poarte echipamentul personal de protectie (EPP) aprobat de de INSP (Institutul National de Sănătate Publică)

• Purtarea unei măști de protectie care acopera nasul si gura de catre echipa de filmare, agenție, client și furnizori este obligatorie in interiorul spatiului dar si în exteriorul incintei amenajate , atunci când distanțarea socială nu este posibilă (minimum 2 metri).

• Se recomanda, de asemenea, folosirea manusilor de protectie de unica folosinta.

• Casele de productie sunt obligate sa puna la dispozitie apă curenta, săpun și dezinfectant de maini pe bază de alcool, certificat și aprobat de INSP pentru a fi folosit împotriva virusului Covid-19.

• Produsele de curățare a mâinilor trebuie să fie instalate într-o zonă vizibilă, atat in zona basecampului cat și la intrarea pe setul de filmare. Se vor folosi produse de curățare și protocoale care îndeplinesc indicațiile oficiale și sunt aprobate pentru utilizare și eficiente împotriva virusurilor, bacteriilor și altor agenți patogeni.
Frecvența curățeniei și igienizării va crește, de asemenea, în zonele cu trafic intens.

• Înainte de a-și pune masca și după scoaterea ei, tot personalul care participă la filmare trebuie să isi curețe mâinile cu un dezinfectant pe bază de alcool sau cu săpun și apă. Se va semnaliza modul corect de de a purta, manipula și arunca măștile si vizierele, de a folosi mănuși (în poziții considerate adecvate de către experții medicali), de a se spăla pe mâini, de a strănuta, de a evita atingerea feței si alte masuri si recomandari privind preventia impotriva Covid-19.

• Se recomanda evitarea strangerilor de mana, a imbratisarilor sau atingerea altei persoane / membru al echipei.

NORME SI REGLEMENTARI PENTRU BASECAMP

• Producția va marca un spațiu de depozitare, de lucru și de odihnă desemnat pentru fiecare department.

• Zona desemnată trebuie să fie în aer liber, în afara setului, cu o distanță minimă de 3 metri între zone.

• Dacă locația / studioul nu permite logistic o astfel de structură de basecamp în spațiile exterioare, atunci ar trebui să fie organizată în interior, pastrand distanța minimă de 3 metri între zone și reducând la minimum personalul care accesează aceste zone din/catre set.

• Van-urile de pasageri si masinile de productie vor fi parcate într-o zonă desemnată în afara zonei de basecamp.

• Producția va marca două căi separate de acces cu distanță minimă de 2 metri între ele – una pentru accesul din zona de parcare catre set și cealaltă pentru întoarcerea din set catre parcare.

• Dubele cu chipamente pot fi parcate în interiorul basecamp-ului, cât mai aproape de set, cu suficientă distanță între masini pentru a permite realizarea coridoarelor de trecere pentru echipa.

• Sosirea autovehiculelor va fi programată în așa fel încât să se evite aglomerarea basecamp-ului.

• Vor fi puse la dispozitie toalete separate pentru bărbați și femei, dezinfectate periodic, dotate cu sapun lichid si dezinfectant, pe cat posibil in dispensere cu senzor (nefiind necesara atingerea pentru dozare)

REGLEMENTARI PENTRU CRAFT & CATERING

• Micul dejun și prânzul este permis numai dacă este servit individual de către personalul de catering (spre deosebire de autoservire), păstrând distanța minimă de 2 metri între fiecare membru al echipei și stația de servire.

• Dacă condițiile date nu pot permite cele menționate mai sus, atunci toate portiile de mancare vor fi aduse, impachetate individual în recipiente inchise si infoliate.

• Companiile de catering vor trebui să furnizeze numarul de personal necesar pentru a evita autoservirea membrilor echipei.

• Personalul de catering / craft trebuie să poarte obligatoriu mască de protectie (FFP3) și/sau viziera, iar mănușile trebuie să fie schimbate maxim la fiecare oră, sau de oricate ori este necesar.

• Pentru farfuriile si tacamurile care sunt reutilizabile (portelan, inox), compania de catering trebuie să certifice că au fost dezinfectate conform reglementărilor INSP ( spalate si dezinfectate corect, la temperatura inalta).

• Farfuriile si tacamurile trebuie aduse pe set in cutii sigilate.

• In cazul optarii pentru recipiente si tacamuri de unica folosinta, acestea vor fi din materiale biodegradabile (evitand plasticul), ambalate individual si oferite nominal fiecarui membru al echipei de filmare.

• Zona de servit masa trebuie să fie suficient de mare pentru a menține distanța de siguranță de 2 metri între membrii echipei în timp ce se serveste masa.

• În cazul în care spațiul nu permite o zona de servit masa atât de mare, producția trebuie să ceară unora dintre departamente să
mănânce în zona lor desemnată, păstrând în continuare distanța de 2 metri sau sa serveasca masa pe serii care sa permita acest lucru.

• Masa de craft va avea doar gustări ambalate/sigilate.

• Cafeaua va fi făcută de o persoană desemnata de la echipa de craft (si nu va fi sub forma de autoservire).

• Fiecare departament va primi o anumită cantitate de apă îmbuteliată care va fi livrata individual in sticle de 0,5 l, pentru eliminarea riscului contaminarii.

• Departamentul de Producție va desemna un asistent pentru a supraveghea fluxul de servire in timpul meselor, in special respectarea normelor obligatorii pentru evitarea contaminarii cu COVID-19.

• Pe cat posibil, se va incerca realizarea unei pauze de masa graduale, membrii echipei de filmare servind masa in transe, distantati la un interval de timp stabilit de comun acord cu 1st AD-ul si sefii de departamente, pentru a evita aglomerarea zonei de servire a mesei dar si a pastra totodata cursivitatea zilei de filmare.

*** prin eliminarea self-service-ului, exceptand refill apa, echipa nu atinge si nu se apropie de tacamuri, aparat de cafea, masa de mic dejun, craft… intr-adevar personalul de catering poate infecta toata echipa daca nu respecta cu strictete regulile, dar macar reducem riscul ca un membru echipa covid pozitiv sa infecteze
alti oameni din echipa contaminand vesela.

NORME & REGLEMENTARI PE SET

• Producția va desemna un set manager care este responsabil de crearea și supravegherea fluxului de lucru înainte, în timpul și după filmare.

• Set managerul are obligatia de a urmari orele de pe call sheet si de informa 1st AD-ul in cazul in care aceste ore sunt afectat de respectarea normelor si reglementarilor de protectie a personalului de filmare impotriva Covid-19 cuprinse in acest document

• 1st AD poate ajusta call sheetul odata aprobat doar după ce se consulta cu managerul de set si se asigura ca sunt respectate normele si reglementarile de protectie a personalului de filmare impotriva Covid-19

• În niciun caz, 1st AD-ul nu va putea trece peste aceste norme si proceduri, si va trebui sa se asigure ca departamentele respecta workflow-ul stabilit de catre set manager si aprobat de catre producator.

• Pe set va intra pe rand cate un singur department, pe baza procedurii de “intrare, ieșire”, stabilita de fiecare casa de productie in functie de specificul si necesitatile fiecarui proiect in parte.

• Productia si set managerul sunt responsabili de programarea curățeniei și dezinfectării suprafețelor de lucru și a altor elemente din mediul de lucru, si de a desemna personal specializat pentru aceaste operațiuni ce va consemna in tabele tipizate efectuarea lucrarilor de dezinfectie, periodicitatea acestora cat si substantele folosite.

• Vor fi instalate semnalizări clare ale zonelor stabilite, ale spatiilor de lucru si ale dispozitivele cu dezinfectant de maini.

• Mențineți întotdeauna o bună ventilație pe set, ideal naturala prin deschiderea usilor/geamurilor.

• Pe cat posibil, membrii echipei vor avea call-uri diferite pentru a nu aglomera accesul pe set.

• In functie de EPP folosite si specificul proiectului, se vor stabili pauze mai dese pentru echipa de cadru in zone special amenjate, de preferat in exterior.

INTRAREA PE SET

• La sosirea pe set, paramedicul măsoară / scanează temperatura corpului pentru fiecare membru al echipei și terților.

• Temperatura corpului va fi înregistrată zilnic într-un document ce se va pastra pentru o durata de minim 30 de zile.

• Fiecare casa de productie, in functie de specificul proiectului, va lua masuri de preventie la intrarea in set incluzand, dar fara a se limita la:

– crearea unei zone tampon delimitata, pe unde se va face accesul si controlul accesului
– in aceasta zona se va masura temperatura corporala a fiecarui participant la filmare, se va completa/depune declaratia referitoare la calatorii efectuate in ultimele 14 zile, contact cu persoane suspecte/ simptomatice Covid-19, prezenta simptomelor Covid-19, urmand apoi a trece la dezinfectarea mainilor, echiparea cu EPP pus la dispozitie, trecerea prin dispozitive de dezinfectare (covor dezinfectant, poarta dezinfectanta) urmand apoi a patrunde in set / platou de filmare.

TESTAREA ACTORILOR
GESTIONAREA ECHIPAMENTELOR

• Este obligatorie termoscanarea/consultarea fiecarui actor, indiferent daca ei vor interactiona sau nu in set la o distanta mai mica de 2 m, zilnic timp de 2 zile inainte de ziua filmarii.

• Toate echipamentele trebuie dezinfectate înainte de a părăsi depozitul de inchiriere.

• Societatea care închiriaza echipamentele de productie trebuie să furnizeze companiilor de producție un certificat care să stabilească modul in care a fost dezinfectat echipamentul înainte de livrarea acestuia.

• Conducatorii tuturor departamentelor vor stabili persoanele desemnate in manevrarea echipamentelor.

• In cadrul proiectelor cu mai multe zile de filmare, echipamentele vor fi dezinfectate zilnic, inainte de inceperea programului, indiferent daca acesta a ramas in locatie sau a revenit pe set de la depozitul de inchiriere.

GESTIONAREA OBICTELOR DE DECOR
DEP. TRANSPORT

• Toate obiectele de decor, de orice dimensiune, trebuie sa fie dezinfectate înainte de a părăsi depozitele de închiriere.

• Societatea care închiriaza trebuie să furnizeze companiilor de producție un certificat care să stabilească modul in care a fost
dezinfectate toate obiectele de decor, cand a fost realizata aceasta operatiune si de catre cine.

• Obiectele de decor achizionate din alte surse decat depozitele de inchiriere, trebuie dezinfectate de către echipa de scenografie după ce sunt aduse pe set, în afara zonei desemnate pentru depozitare, lucru și odihnă.

• Obiectele de decor “erou” care sunt folosite constant de actori la cadru vor fi dezinfectate periodic de catre un reprezentat desemnat la cadru al echipei de scenografie, intre folosiri.

• Se limiteaza la 3 (trei) numărul de persoane din masina cu care se realizeaza transportul .

• Adăugați un anunt pe exteriorul masinii, specificand capacitatea maximă permisa in masina și amintind oamenilor să poarte mereu măști si alte mijloace de protectie si sa aibe asupra lor declaratia pe propria raspundere si adeverinta, daca este cazul.

• Mențineți geamurile deschise pentru a favoriza ventilația autovehiculului, atunci cand este posibil.

• Șoferul este responsabil să dezinfecteze autovehiculul la inceputul si la sfârșitul fiecărei călătorii, indiferent de câți pasageri a transportat sau de durata călătoriei (in acest sens se vor face consemnari referitoare la dezinfectie intr-un tabel tipizat)

• EPP pentru șofer va consta in mască, viziera și mănuși.

• Mănușile sunt schimbate la sfârșitul fiecărei călătorii, sau ori de cate ori este nevoie.

DEP. MACHIAJ SI PAR

• EPP trebuie să fie purtat pe durata contactului fata in fata cu persoana cealalta.

• Stații de lucru separate una de cealaltă sau va trebuie asigurat un perete despartitor intre statii.

• Folosiți o singură pensulă, aplicator etc. pentru fiecare actor. Fără dubla îmbibare.

• Amestecați fondul de ten, pulberile, rujul etc., pe o paletă de unică folosință pentru fiecare individ.

• Curățați periuțele și pieptenele și perii de machiaj reutilizabile cu soluții de dezinfectare adecvate.

• Seturile vor trebui să includa dubluri pentru majoritatea machiajului.

• Un actor poate să poarte o mască pe fata în timp ce este machiat la ochi sau îi este aranjat/coafat parul.

• Personalul departamentelor de păr si machiaj va trebuie sa poarte viziera, masca si manusi pe toata durata desfasurari activitatilor specifice.

• Scoateți măștile de protectie faciala ale actorilor numai atunci când este esential.

• Avand machiajul si coafura finalizate, actorul poate lua în considerare purtarea vizirei (spre deosebire de mască) pentru a nu deranja machiajul final.

• Personalul departamentelor de păr si machiaj poate așeza și îndepărta viziera actorului (dacă actorul preferă).

• Luați în considerare faptul că actorul poate veni cu machiajul si parul finalizat de acasa, daca este posibil.

DEP. DE SUNET
PARAMEDIC PE SET
UTILIZAREA STATIILOR WALKIE-TALKIE

• Șeful departamentului sau al societatii care închiriaza echipamentul este responsabil de dezinfectarea Comtek-urilor, lavalierelor si castilor, înainte și după fiecare utilizare, aceștia vor furniza producției un certificat care stipulează modul in care a fost dezinfectat echipamentele, când și cine a realizat aceasta operatiune.

• Comtek-urile trebuie să fie etichetate cu numele fiecarui utilizator,

• Înlocuiți componentele lavalierelor care nu pot fi curățate în profunzime,

• Paramedicul trebuie să inspecteze permanent setul și să se consulte in permanenta cu echipa de filmare asupra unor eventuale schimbari in starea de sanatate a acestora pe parcursul zilei de munca.

• Paramedicul, in cazul constatarii prezentei simptomelor Covid-19 la un membru a echipei sau la un tert, va anunta imediat echipa de productie si va proceda la izolarea persoanei de restul participantilor, producatorul urmand apoi procedurile stabilite de D.S.P. si alte reglementari aflate in vigoare.

• Paramedicul poate ajuta la identificarea suprafețelor care trebuie dezinfectate periodic.

• Statiile trebuie sa fie dezinfectate înainte de a pleca din depozit.

• Statiile vor fi pregatite cu o zi cu o zi înainte, vor fi desemnate nominal pentru fiecare persoana si înmânate individual utilizatorului în ambalaj propriu.

• Nu se vor face schimburi de statii intre membrii echipei de filmare.

• Intre zilele de filmare, cand statiile vor fi incarcate, se va asigura dezinfectarea acestora inainte de o noua utilizare.

DEP. COSTUME
ALTE MENTIUNI

• Echipa de costume trebuie să folosească mănuși atunci când cauta si alege îmbrăcămintea în depozitele de inchiriere și in magazine.

• Doar departamentul de costume trebuie să atingă îmbrăcămintea si celelalte obiecte de vestimentatie, până când se va decide tinuta exacta pe care o va proba actorul.

• Fotografiile de la probele de costume trebuie realizate doar de o singură persoană echipata cu EPP, iar aparatul foto sau mobilul nu va fi folosit si de alte persoane.

• Echipa de costume este responsabila de dezinfectarea bijuteriilor și a ochelarilor inainte de probe.

• Costumele și ținutele trebuie să fie ambalate individual, pentru fiecare personaj, si dezinfectate/spalate inainte de utilizarea lor de catre actori, cat si intre utilizari (in cazul proiectelor cu mai multe zile de filmare)

• In contextul fiecarui proiect, casa de productie impreuna cu clientii acestora si cu echipa de filmare vor discuta si stabili de comun acord repartitia timpilor in zilele de filmare si despre posibilitatea over time- ului, avand in vedere faptul ca unele proceduri vor necesita timpi extinsi de realizare pentru a putea respecta normele de siguranta

• Inainte de inceperea zilei/zilelor de filmare directorul de productie/ set managerul/responsabilul S.S.M va face un anunt catre toata echipa, atat in romana cat si in engleza, reiterand prevederile
codului de conduita, procedurile de lucru, instructiunile si masurile de prevenire, protectie si distantare impotriva Covid-19.

• Fiecare casa de productie va stabili, impreuna cu clientii acesteia, necesitatea contractarii unor rezerve/back-ups pentru sefii de departamente si actori/figuratie speciala, in vederea evitarii unor situatii limita inainte zilei de filmare.

• Pentru a evita aglomerarea de persoane pe set, mai multe monitoare pentru playback vor fi amplasate in diverse zone ale setului, pentru diferite departamente, pastrand distantarea dintre acestea, in functie de specificul proiectului.

• Dezinfectarea inainte si dupa finalizarea unui proiect intr-un platou al unui studio de film intra in sarcina studioului. Acesta va trebui sa prezinte un document ce va mentiona echipamentul folosit, substantele folosite, persoanele care au efectuat dezinfectia cat si data si ora efectuarii acestor proceduri. Se recomanda si folosirea unui nebulizator pentru dezinfectarea aerului din platoul de filmare.

• Echipa de filmare va avea un numar cat mai restrans de persoane, inclusiv reprezentantii agentiei si clientului fiind intr-un numar minim necesar bunei desfasurari a proiectului.

• Posibilitatea desfasurarii filmarilor ce presupun figuratie simpla vor fi analizate de la caz la caz, in functie de contextul legal si epidemiologic si de natura actiunii necesare a fii desfasurate de catre participanti.

• Orice membru al echipei de filmare sau tert prezent pe set, are obligatia ca la manifestarea primelor simptome specifice Covid-19 sa anunte de indata echipa de productie pentru a fi luate masurile necesare. In cazul in care simptomele sunt manifestate la domiciliu, acesta nu se va prezenta la filmare si va anunta imediat echipa de productie.

• Pentru orice alte departamente nementionate in document, vor fi elaborate proceduri specifice in functie de necesitatile fiecarui proiect, acestea urmand a fi comunicate sefului de departament.

• Acest protocol va fi actualizat si modificat constant, de comun acord, in functie de evolutia epidemiei SARS-Cov-2 si de prevederile legale in vigoare comunicate de catre autoritati.