Homemade.ro zisa si „Homevideo” sau „Homemade SHOW”

Incepand cu anul 2007 Parcfilm a inceput sa produce diverse emisiuni TV, pe langa lucrurile pe care le producea la momentul respectiv: reclame (mari si mici), filme corporate, videoclipuri muzicale (pentru Romania si pentru straini) si, ocazional, film.

Inceputul aventurii „productii TV” a fost emisiunea Homemade.ro, produsa pentru TVR2 timp de 1 sezon. Dupa acel sezon, ne-am mutat la Prima TV, unde timp de cativa ani a rulat sub denumirea de „Homevideo”. Apoi, la final, am mai avut parte de doua editii destrabalate si spectaculoase pe postul National TV, de unde insa am fost dati afara din grila pentru nepotrivire cu specificul audientei :) Am avut un regret sincer, mai ales ca aceste doua editii ultime au fost un fel de „best of”, emisii compuse din cele mai bune secvente de pana atunci.

Dar despre ce era vorba in emisiune?
Simplu: conceptul a fost de „user generated content”. In fiecare editie lansam o tema, o idee pe care telespectatorii o preluau si realizau in film „homemade” avand la baza ideea respectiva. Filmele erau ulterior incarcate de useri pe site-ul homemade.ro unde erau votate, comentate si descarcate de noi pentru montaj. Apoi, in emisiunea urmatoare erau premiate. O idee simpla si nobila, care baga in buzunarul oricarui roman cu putina imaginatie 1000 lei in fiecare saptamana. Iar premiul era dat pe bune, concursul era cinstit iar noi luptam din rasputeri impotriva cheat-urilor :)

vlcsnap-2014-02-28-14h43m40s148

Prezentatorii emisiunii, pe vremea „Prima TV”

 

 

vlcsnap-2014-02-28-14h44m22s40

Secventa din genericul emisiunii

 

 

In fiecare editie aveam invitata o vedeta care comenta alaturi de noi clipurile aflate in concurs: Adrian Despot, Virgil Iantu, Vlad Craioveanu, Puya, Mihai Dobrovolschi si multi multi altii au fost filmati de echipa noastra de-a lungul acelor ani.

Trebuie sa spunem si un mare MULTUMESC. Emisiunea a avut parte pe tot parcursul ei de sprijinul Vodafone live! ca sponsor, si ocazional si de sprijinul financiar al televiziunilor unde a rulat, pana a venit criza cea mare, cand numai Vodafone a reusit sa fie alaturi de noi.

Pentru cine e curios – tehnic vorbind – partile din emisiune filmate de echipa noastra au fost filmate pe camere SONY Z1E.

Multumiri celor care s-au perindat de-a lungul timpului prin echipa Homemade.ro:

Liviu Druga, Andrei Enache, Remus Puscariu, Florin Ionescu.